Motto:

"Omul trebuie sa manance pentru a trai, nu sa traiasca pentru a manca" (Benjamin Franklin)

11 martie 2014

Coreea - bile albe, bile negre

Zilele trecute citeam un comentariu la un articol care vorbea in mod pozitiv despre Coreea. Cititorul intreba daca exista cumva si aspecte negative legate de aceasta tara, avand in vedere ca fenomenul supranumit "valul coreean" a creat in Romania imaginea unui tinut fascinant din toate punctele de vedere. Oare o fi acolo raiul pe pamant? se intreba respectivul.
Si eu sunt indragostita de Coreea, dar, traind acolo o perioada suficient de indelungata, am avut ocazia sa vad si partile mai putin bune ale vietii in aceasta tara. Am fost intrebata daca as vrea ne mutam definitiv acolo. Insa, oricat de mult as iubi Coreea, mi-a fost greu sa dau un raspuns transant. Sigur ca mi-as urma sotul daca ar fi cazul, insa sunt suficient de realista sa imi dau seama ca o astfel de schimbare nu ar fi usor de asimilat.
Mai jos aveti 5 bile albe si 5 bile negre pe care le-as da eu vietii in Coreea. Unele dintre aspectele evocate ar putea face usor subiectele unor articole de sine statatoare. Daca va intereseaza in mod deosebit un punct anume, scrieti-mi. Voi reveni cu articole mai detaliate:)

1. Birocratia redusa. Stim cu totii ca in Romania este o adevarata aventura sa ai de-a face cu functionarii publici. Iti trebuie multa rabdare si nervi de otel ca sa iti rezolvi problemele. In Coreea am avut ocazia sa vad un sistem care functioneaza excelent si de care imi este dor cateodata cand stau la coada sa imi platesc impozitele:)). Am avut nevoie de exemplu sa imi prelungesc viza de sedere. Ma asteptam sa fac 2-3 drumuri pentru acest lucru. Cat a durat toata operatiunea? O ora! M-am dus la serviciul de imigrari, am luat in mod civilizat un bon de ordine, m-am asezat pe scaun, in 5 minute mi-a venit randul, am dat pasaportul si mi s-a spus sa astept. Intr-o ora mi s-a inapoiat pasaportul cu viza extinsa...La fel de rapid a decurs si emiterea unui nou permis de conducere pentru sotul meu, atunci cand l-a pierdut. Taxele, impozitele, toate se platesc online. Si exemplele pot continua...Cu alte cuvinte, statul coreean nu isi bate joc de timpul si nervii contribuabililor si pentru asta, Coreea are din partea mea o mare bila alba.

2. Rapiditatea in constructii. Nu degeaba Coreea a ajuns in decurs de jumatate de secol intre primele 15 puteri economice ale lumii. Unul dintre factorii care au condus la acest rezultat este seriozitatea cu care trateaza dezvoltarea infrastructurii. Toate se construiesc acolo cu o viteza uimitoare, atat in sectorul public, cat si in cel privat. La inceputul sederii mele in Coreea, am ajuns si la un KFC care era in zona. O saptamana mai tarziu, am vrut sa merg iar...surpriza mea a fost ca nu am mai reusit sa gasesc fast-foodul...Am zis prima data ca m-am zapacit eu si am incurcat strazile...insa nu era asa. Intr-o saptamana, in locul KFC-ului aparuse un magazin de cosmetice! Si nu este singura schimbare care a avut loc cat am stat acolo. Cladiri noi, un parculet pentru copii, toate s-au construit in decursul unui an in zona aceea.

3. Clientul nostru, stapanul nostru. Concurenta pe piata serviciilor este foarte mare si pentru a reusi sa razbata, coreenii stiu sa isi trateze clientii. Imi placea la nebunie sa merg sa imi cumpar cosmetice si asta nu neaparat pentru ca aveam nevoie de produsele in cauza, ci pentru ca mi se dadeau o gramada de mostre gratuite pe langa:))

4. Cinstea. Voi da un singur exemplu: langa campusul Universitatii Coreea era o ghereta de unde imi luam de obicei niste sandvisuri senzationale. Cutia cu bani era amplasata pe tejghea. Clientii puneau banii in cutie si isi luau singuri restul, daca era cazul. M-a pufnit rasul cand am vazut, pentru ca primul gand care mi-a trecut prin minte a fost ca la noi in tara, cutia ar fi disparut cu totul:))

5. Accesorii, accesorii. Ca femeie, am fost foarte fericita acolo. Gasesti absolut orice iti trece prin cap, in toate culorile posibile si pentru toate varstele. Este un adevarat spectacol sa intri intr-un mall coreean:)

1. Educatia. As trece acest aspect atat la bile albe, cat si la bile negre. O bila alba au pentru respectul acordat educatiei. Oamenii astia stiu ca o educatie excelenta ajuta la pregatirea tinerilor care sunt viitorii lideri ai tarii si ca o educatie excelenta asigura progresul unei tari. Drept urmare, elevii chiar invata acolo. Sotul imi povestea ca avea program la scoala de dimineata pana seara. Dimineata avea orele de curs, iar dupa amiaza isi facea temele. Profesorii sunt oameni respectati in societatea coreeana si sunt platiti pe masura...
De ce dau si bila neagra? Pentru ca educatia este dusa si la extrem. Concurenta este atat de acerba, presiunea sociala atat de mare, incat copiii trebuie in mod absolut ca in afara de scoala sa faca si o multime de alte cursuri suplimentare: sport, muzica, pictura etc. Daca nu iti dai copilul la x academii (numite hagwon) esti un parinte ignorant. Presiunea pusa asupra tinerilor este atat de mare, incat multi ajung sa se sinucida.

2. Workoholismul. Vrei sa reusesti in cariera? Atunci muncesti de rupi. A te face ca muncesti nu merge acolo. Stii cand incepi programul, dar nu prea stii si cand il termini si asta se face de multe ori in detrimentul familiei. Si ca si cand nu ar fi suficient sa stai la munca peste program, este o obligatie pentru angajati sa participe si la partidele de bautura after-work. Daca refuzi sa mergi, esti chiar pasibil de concediere.

3. Standardele de frumusete. Este greu sa fii femeie coreeanca. Societatea are niste standarde de frumusete destul de rigide, care le conduce pe coreence sa recurga chiar la operatii estetice pentru a se putea angaja. Cateva dintre stereotipurile care definesc o femeie frumoasa sunt: fata mica, ovala, nasul inalt, pleoapele duble, pielea alba, adica cam tot ce contrazice trasaturile generale ale rasei asiatice...Asa ajung coreencele sa isi opereze pometii, nasul, ochii, sa isi acopere fata cand merg la plaja.

4. Discriminarea copiilor proveniti din familii mixte. Copii proveniti din parinti de rase diferite sunt de obicei foarte frumosi si coreenii ii lauda pentru asta. Totul pana atunci cand incerci sa ii integrezi printre ei. Noi pana acum am avut parte doar de laude pentru ca am mers numai in vizita. Insa am o prietena romanca care a trait cu sotul multi ani in Coreea. Copilul lor are trasaturi puternic asiatice si cand a mers la gradinita, nu a avut probleme. Insa, cand ceilalti copii au aflat ca mama era "americanca" (pentru ei, occidentalii sunt cu totii americani:)), au inceput sa isi bata joc de copil. Evident ca profesorii au pus capat acestui comportament insa daca acei copii nu ar fi vazut/auzit in familie/in societate remarci discriminatorii, nici ei nu ar fi stiut sa discrimineze un copil diferit de ei.

5. Stresul vietii cotidiene. Ritmul vietii in Coreea este mult mai rapid decat la noi si asta poate fi un soc pentru cineva care nu este obisnuit cu asa ceva. In Seul, spre exemplu, traiesc 12 milioane de oameni...mai mult de jumatate din populatia Romaniei!...va puteti imagina ce forfota este acolo zi de zi...

In concluzie Coreea este o tara fascinanta din multe puncte de vedere si un occidental poate fi usor cucerit de tot ce este acolo, insa, ca sa vezi ce inseamna cu adevarat aceasta tara, trebuie sa locuiesti acolo. Stiu ca de cele mai multe ori curtea vecinului pare mai frumoasa, insa, dupa parerea mea, fiecare trebuie sa invete sa isi iubeasca si sa isi aprecieze si propria curte. Nicaieri in lumea asta nu este raiul pe pamant ;).

4 comentarii :

  1. Interesanr!
    Sunt fascinat de Coreea dar, din pacate, tot ceea ce am aflat a fost din filme sau din foarte putine articole. M-am bucurat tare mult ca am gasit acest blog al unei persoane care a trait acolo.
    Din acest articol nu am inteles prea bine cum e cu standardele de frumusete. Daca nu sunt prea indraznet m-ar mai interesa daca puteti sa scrieti despre relatiile in familiile coreene. clasele sociale. nebunia casatoriilor aranjate. Nu are importanta ordinea. Toate subiectele sunt interesante.
    Am inteles ca se face kimchi din orice. O sa mai postati si alte retete?
    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In ce priveste standardele de frumusete, exista anumite stereoptipii care definesc o femeie frumoasa. Le-am scris in articol. Problema cu aceste stereotipii este ca ele sunt duse la extrem. Nu mi se pare normal sa trebuiasca sa te operezi ca sa poti obtine un job intr-o companie de exemplu. Dar se intampla.
      Cat despre kimchi...se poate face din multe legume, frunze: castraveti, varza, ceapa verde, ridiche alba etc :). Voi mai posta si alte variante de kimchi cat de curand.
      Voi incerca sa abordez in articolele despre Coreea si subiectele sugerate de dvs.
      Multumesc pentru interesul acordat blogului:)

      Ștergere
  2. Eram constienta ca nu e raiul pe pamant... de altfel chiar si numai din serialele vizionate am sesizat anumite aspecte care nu sunt pe gustul meu... cum ar fi casatoriile aranjate, sclavia la care e supusa nora de catre socrii, discriminarea in scoli (chiar si intrei ei) din pricina diferentelor sociale, obtinerea unui loc de munca numai daca ai imbracaminte si accesorii de firma... si sigur mai sunt dar nu-mi mai vin acum in minte... Iubesc Coreea, dar nu mi-ar placea sa locuiesc acolo... multumesc pentru interesantul articol...

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere

Comentarii