Motto:

"Omul trebuie sa manance pentru a trai, nu sa traiasca pentru a manca" (Benjamin Franklin)

25 februarie 2015

Alfabetul coreean - Marea Scriere



Iata si primul articol marca Academiei Coreene Arirang. Pana vom crea pe site o sectiune speciala dedicata acestor articole despre cultura coreeana, voi folosi blogul in acest scop^^.

Alfabetul coreean este fara indoiala una dintre cele mai mari realizari ale poporului coreean. Scrierea coreeana se deosebeste de alte limbi asiatice precum chineza sau japoneza care au mii de caractere ce trebuie pur si simplu memorate prin faptul ca dispune de un alfabet distinct, simplu de invatat. Creatorul alfabetului coreean este Regele Sejong cel Mare ( 1418 -1450 ), cunoscut ca un rege care ținea la binele poporului. El a dorit inlaturarea barierei de comunicare dintre patura saraca a societatii si nobilime, prin crearea unui alfabet care sa ii ajute si pe cei fara acces la inalta educatie sa isi poate scrie plangerile pe care le aveau de adresat. In afara de asta, Regele Sejong a simtit ca era important pentru regat sa aiba propriul sistem de scriere pentru independenta culturala si pentru a asigura longevitatea culturala a tarii.

Inainte de Hangeul, poporul coreean avea un sistem dual de scriere: hanmun – chineza clasica si idu – sistem de scriere a sunetelor coreene cu ajutorul caracterelor chinezesti. Ambele tipuri de scriere erau inaccesibile clasei sarace. Astfel, Consiliul celor Merituosi, o adunare a invatatilor de la curtea regelui Sejong a pus la punct noul sistem de scriere care pe atunci a fost dezvoltat cu 28 de consoane si vocale, dintre care astazi mai sunt folosite doar 24. 1446 este anul in care a fost proclamat alfabetul sub numele de Hunminjongeum (Sunetele potrivite pentru educatia poporului). Denumirea actuala de Hangeul a fost data in 1912 de lingvistul Ju Sigyeong.

In Haerye, carte scrisa ca și comentariu la Hunminjongeum  se observa faptul ca „un intelept poate sa se familiarizeze cu literele alfabetului coreean inainte de sfarsitul diminetii; un prost poate sa invete literele alfabetului in 10 zile”.

Lucruri interesante despre Hangeul:
  •        Hangeul inseamna Marea Scriere si isi merita pe deplin numele.
  •      Desi sunt doar 24 de consoane si vocale in alfabetul coreean, cu ele se pot forma 11 172 de  silabe
  •      Limba coreeana are 72 de milioane de vorbitori si este cea de-a 14a cea mai vorbita limba din  lume si una dintre putinele care au propriul sistem de scriere
  •       Vocalele au fost create pornind de la 3 elemente fundamentale: omul (linia verticala), pamantul (linia orizontala) si soarele (punctul)
  •       Grafica consoanelor s-a format dupa modul de articulare fonetica
  •      Literele nu se insiruie pur si simplu una dupa alta, ci se organizeaza in blocuri formate din 2  pana la 4 litere
  •      Datorita multimii mari de sunete pe care le poate reda alfabetul coreean, acesta a fost considerat de lingvisti ca fiind alfabetul cel mai potrivit pentru a reda limbile care nu au forma scrisa.
  •       Alfabetul coreean are si o zi nationala si anume pe 9 octombrie (Joseongeulnal –조선글날)

Si o parere personala: ca sa citesti in coreeana, trebuie sa citesti si pe verticala si pe orizontala in acelasi timp. Ma gandesc ca acesta poate fi unul dintre motivele pentru care coreenii sunt atat de buni pianisti, deoarece pentru a canta la pian e nevoie sa urmaresti 2 odata.

Voi ce alte lucruri interesante mai cunoasteti despre Hangeul?




16 februarie 2015

Academia Coreeana Arirang - Un pas important


In sfarsit am ajuns si la rezultatul a aproape jumatate de an de munca. Va tot ziceam in ultimele postari de pe blog ca motivul pentru care nu am mai urcat articole a fost lipsa de timp. Acum puteti vedea si voi la ce am muncit cu atata sarguinta :). Proiectul secret se numeste Academia Coreeana Arirang. Am dorit sa trecem la un nivel superior in promovarea limbii si culturii coreene, de aceea am creat acest brand sub care voi reuni toate activitatile legate de limba si cultura coreeana pe care le voi desfasura in continuare.

Sambata, 14 februarie am gazduit evenimentul Ziua Portilor Deschise unde oaspetii nostri au avut ocazia sa ne cunoasca indeaproape activitatea. Programul a fost deschis de vicepresedintele asociatiei coreenilor din Romania, dl Lee Huchan, care a avut amabilitatea de a ne sustine in acest proiect si de a ne spune cateva cuvinte de incurajare. Apoi am continuat cu prezentarea intregii noastre activitati.



Noutatea prezentata, in afara ofertei de cursuri pe care le desfasuram in Bucuresti este crearea primei platforme online cu un curs integrat de limba coreeana predat in lb romana, pentru cei care isi doresc sa invete aceasta limba si nu au alta posibilitate decat internetul. Va povesteam ca nu imi place sa fac lucrurile pe jumatate. Si daca prezenta fizica in alte localitati din tara pentru a sustine cursuri nu prea e  posibila, am gasit aceasta solutie. Pentru moment este disponibil doar modului pentru incepatori care atinge formarea competentelor de vocabular, gramatica, cultura. Modulul are suport audio, exercitiile de efectuat sunt variate si aveti posibilitatea sa va verificati pe loc, aveti parte de suportul nostru pe parcurs si nu in ultimul rand aveti teme de facut...ca doar suntem la scoala si vrem sa ne asiguram ca ati asimilat cunostintele cum trebuie :D. Durata cursului este de aproximativ 4 luni, cursul avand 30 de lectii si ritmul de desfasurare fiind de 2 lectii pe saptamana. Mai multe detalii gasiti pe www.academiacoreeana.ro


O alta noutate este largirea ofertei noastre de cursuri din Bucuresti. Daca pana acum am avut un singur tip de curs si anume modulul intensiv pentru incepatori care dureaza aproximativ 8 luni, din luna martie vom lansa si modulul pentru incepatori-intermediari, precum si un modul de incepatori - coreeana conversationala, adresat celor care doresc sa invete notiuni de baza ale limbii coreene pentru a se putea descurca in situatii de comunicare generale. Acest modul are durata de 4 luni. Grupele de studiu se organizeaza atat in timpul saptamanii, cat si sambata (se face 1 curs/saptamana). Daca va tenteaza ideea unui astfel de curs, va puteti inscrie la academia.coreeana@gmail.com, mentionand tipul de curs si ziua pe care o preferati (mi/jo/sa). Costul este de 30 lei/sedinta de 2 ore, iar plata se face la fiecare 4 sedinte.


Dupa prezentarea activitatii noastre, am zis ca e necesar sa aratam si practic cum se desfasoara lectiile noastre. Astfel una dintre membrele echipei mele, Bianca, profesoara in cadrul scolii noastre, a sustinut jumatate de ora de lectie demonstrativa in care toti participantii au fost antrenati sa invete despre alfabetul coreean. Nimeni nu a scapat fara sa scrie si sa citeasca in coreeana :). Un moment frumos si neplanificat a fost cand toti elevii scolii noastre au inceput sa ii indrume pe cei din sala in scrierea corecta a alfabetului :).

Dupa ce am terminat lectia, ca sa lasam proaspetii invatacei sa se odihneasca, i-am scos la interval pe copiii scolii noastre, elevi si din grupa mea, dar si din grupele Biancai. Fiecare s-a prezentat individual, dupa care cei mai avansati au sustinut si un mini-dialog pe tema Zilei Indragostitilor. Ne-am gandit sa profitam de sarbatoare si sa aducem si un strop de traditii coreene practicate de Ziua Indragostitilor spectatorilor nostri prin intermediul dialogului (care a pornit de la tema ca in Coreea, numai fetele dau ciocolata baietilor in aceast zi). A fost amuzant:)).



Si pentru ca evenimentul sa fie complet, am incheiat cu o masa delicioasa cu kimbap si chapjae, masa asigurata de Restaurantul Seoul din Bucuresti. Tot acest proiect nu ar fi fost posibil daca nu as fi avut alaturi o echipa de nota 10. Si ma refer aici nu numai la profesorii nostri, dar si la cursantii nostri care s-au implicat cu tot sufletul in acest eveniment.



Va multumesc si voua ca imi incurajati activitatea prin aprecierile voastre si sper sa ne fiti in continuare alaturi in aceasta noua aventura :D. Voi crea un cont pe Youtube unde veti putea viziona si filmuletele de la eveniment.

Pentru detalii suplimentare:
academia.coreeana@gmail.com
www.academiacoreeana.ro
0744657473


10 februarie 2015

Supa de odeng - Odengguk

 Mancarea coreeana de azi face parte din categoria mancarurilor "de strada" din Coreea, prezentate intr-un articol anterior. Este o supa usor de facut si foarte delicioasa. Pentru a o prepara, aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:

- 3 foi de odeng (sau fishcake)
- o ceapa
- o mana de praz tocat
- 3 lg sos de soia
- 1/2 lg ulei de susan
- sare
- piper

Se taie ceapa, foile de odeng si prazul. In mod normal, ca mai la toate supele coreene, pentru un plus de aroma, se pregateste baza pentru supa, adica se fierb cativa pestisori ansoa uscati si cu o bucata de dasima (alge). Se dau in clocot cam 5 minute, dupa care pestisorii si dasima se scot din apa. Insa, deoarece aceste ingrediente nu se gasesc usor la noi, eu sar de obicei peste aceasta etapa.


Foile de odeng taiate si ceapa se adauga in apa si se dau in clocot. Se adauga sosul de soia, uleiul de susan, sarea si piperul si supa se mai fierbe cam 2 minute. La sfarsit se adauga si prazul. Se serveste fierbinte :D


Pofta buna!