Motto:

"Omul trebuie sa manance pentru a trai, nu sa traiasca pentru a manca" (Benjamin Franklin)

25 ianuarie 2014

Clatite cu kimchi sau cu legume - Jeon


De curand, mie si sotului ni s-a facut foame pe la miezul noptii si, vrand o gustare rapida, am facut niste clatite coreene cu legume (jeon). Ce a iesit, vedeti mai sus:)

Exista multe feluri de jeon in gastronomia coreeana, toate presupunand insa un aluat care se prajeste. In Coreea, aceste clatite sunt servite pe post de aperitiv. Coreenii au o faina speciala numita buchimkaru, care face aluatul prajit mai crocant, dar merge si cu faina normala.

Deosebit de apreciate de coreenii din Romania sunt clatitele cu leurda (o planta care creste in padure si are aroma de usturoi). In lunile aprilie-mai, padurea de la Snagov forfoteste de coreeni care ies sa stranga aceasta planta-minune, pe care o folosesc la clatite, dar si sa faca un fel de kimchi:).

Reteta pe care v-o prezint mai jos este cu kimchi din varza chinezeasca, dar, in loc de kimchi puteti folosi multe alte legume (o combinatie pe care o mai folosesc eu este formata din morcov, dovlecel si ceapa, taiate julien, la care puteti adauga si fructe de mare daca doriti):

Timp de pregatire: 20 minute
Ingrediente:
- kimchi (cam doua maini)
- praz/ceapa verde
- o cana mare de faina
- un ou
- apa
- sare



Se taie kimchi, prazul/ceapa (sau legumele pe care le doriti), se pune faina, oul si se toarna apa cat sa se formeze un aluat de consistenta celui pentru clatite. Adaugati si putina sare.


Se ia aluat cu un polonic si se pune in tigaie la prajit. Lasati sa se rumeneasca bine pe o parte, inainte sa intoarceti clatita. Astfel veti evita ruperea aluatului.


Se intoarce si pe partea cealalta, se prajeste si este gata de consum:). Serviti clatitele cu putin sos de soia alaturi.



4 comentarii :

  1. In sfarsit am facut si eu. Au iesit chiar bune :)
    Si super usor de pregatit.. O sa mai fac si altadata :))
    Eu am folosit doar ceapa (nu verde) si dovlecei... ca n-am kimchi.
    Am si poze dar nu cred ca pot sa atasez.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ti-au placut:). Maine vine si reteta de chapjae;)

      Ștergere
    2. uuu, abia astept! :)

      Ștergere
  2. M-a amuzat treaba cu leurda si coreenii. Daca vedeam mai devreme articolul tau, poate reuseam sa mananc si eu leurda, macar ca leurdajeon si kimchi, altfel nu pot

    RăspundețiȘtergere

Comentarii