Motto:

"Omul trebuie sa manance pentru a trai, nu sa traiasca pentru a manca" (Benjamin Franklin)

22 iulie 2014

Feng shui coreean - 풍수지리


Zilele trecute cautam noi idei de articole despre Coreea si asa am aflat de la sotul meu o frantura despre filozofia coreeana 풍수지리 (Phungsu Jiri - vant, pamant, apa). Interesant este faptul ca aceasta filozofie a persistat peste veacuri, iar principiile ei sunt aplicate chiar si in secolul 21 nu numai in Coreea, ci si in strainatate.

Phungsu jiri este echivalentul geomantiei. Geomantia reprezinta stiinta ghicitului dupa principii topografice. Specialistii in geomantie analizeaza variate caracteristici ale pamantului, muntilor, apei si le relationeaza cu norocul/ghinionul, pacea/calamitatea, progresul/declinul locului respectiv si oamenilor care traiesc acolo.

Combinatia caracteristicilor topografice este izvorul energiilor pozitive/negative din locul respectiv. Spre exemplu, muntii erau considerati dragoni. Se credea ca acolo unde se afla coada dragonului, acolo era si concentrarea cea mai mare de energii pozitive. Un alt exemplu este principiul de a ridica o constructie intr-un loc care are in spate muntele, in fata raul si este orientat spre sud, sud-est.

Un punct esential al acestei filozofii se numeste hyeol. Locatiile considerate hyeol sunt de bun augur si sunt situate pe panta unui munte unde energiile cerului si ale pamantului converg in mod armonios. Oamenii care traiesc acolo au parte de sanatate fizica, mentala si de intelepciune. Energia hyeol se roteste spre dreapta, avand un efect pozitiv. Ea calmeaza vanturile si atrage apa. Multe temple in Coreea sunt cladite in astfel de locatii.

De-a lungul istoriei Coreei, regii i-au consultat pe geomanti in alegerea locului pentru fondarea capitalei. Acest lucru este valabil si pentru Seoul. Vazand prosperitatea acestui oras, am putea spune ca energiile phungsu jiri si-au spus pe deplin cuvantul:)

Si astazi, in Coreea, specialistii in geomantie sunt chemati sa isi spuna parerea asupra alegerii locului in care urmeaza sa se ridice cladiri, morminte, temple, altare.

Exista scoli speciale, chiar si la nivel international unde aceasta filozofie se poate invata. Trendul eco din ziua de azi a inglobat perfect acest feng shui coreean, care este aplicat in dezvoltarea imobiliara in armonie cu natura.

Companii de succes au recunoscut deschis aplicarea acestor principii cand si-au ridicat sediile: Samsung, Donald Trump, HongKong Disneyland. Pe de alta parte, se spune ca falimentul altor mari companii precum Daewoo, Kumho se datoreaza faptului ca au fost ridicate in locatii nefaste din punctul de vedere al geomantiei.

Inchei cu faptul ca geomantii spun ca intregul relief montan in Coreea este dominat de forte energetice dinamice, de unde vine si caracterul puternic, luptator al acestei natiuni, precum si modul in care progreseaza.






3 comentarii :

  1. Super, imi place. Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. Din nou iti multumim pentru ca tema aceasta, despre minunata Coreea de Sud, este noua pentru noi.O idee exceptionala !

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna ziua,as vreu sa invat phungsu jiri.Averi idee la cine pot apela ?

    RăspundețiȘtergere

Comentarii